23ian.
2019
0

Littleimpro și Ajungem Mari

Sâmbătă, 19 ianuarie, am sărbătorit 4 ani de când am început acest proiect. Patru ani de spectacole, patru ani de sâmbete petrecute împreună cu voi, patru ani de zâmbete, patru ani de idei năstrușnice, patru ani de fețe zâmbitoare de copii amestecate cu fețe zâmbitoare de oameni mari. Asta ne-am și dorit: ca spectacolele noastre să fie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.
Au fost 4 ani în care mulți oameni au fost alături de noi, iar azi vă vom povesti despre cei de la Ajungem Mari. La primul nostru spectacol, 10 ianuarie 2015, pe terasa închisă de la Clubul Țăranului
stăteau la o masă două fete și niște copii. Văzînd că pregătim sala și scena pentru spectacolul ce urma să aibă loc, au venit la noi și ne-au întrebat dacă pot participa împreună cu acei copii la spectacol. Am zis ,,da” și așa a început colaborarea și prietenia noastră cu cei de la Ajungem Mari (Ajungem MARI este singurul program demarat de Asociația Lindenfeld și susține educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate. Asociația a fost fondată în 2013 de 3 tineri care își doreau să aducă schimbări în societate, iar programul educațional Ajungem MARI a pornit în 2014. Scopul programului este să îi sprijine pe copii și tineri să ajungă oameni MARI, responsabili, independenți și fericiți). Începînd cu acea sâmbătă, la fiecare spectacol vin aproximativ 10 copii din diferite centre de plasament însoțiți de voluntarii de la Ajungem Mari.

Sâmbăta trecută, Iarina Taban, una dintre fetele ce stăteau la masă acum 4 ani, ne-a adus diplome și fotografii realizate de copiii de la Ajungem Mari.

Vă mulțumim din suflet și ne vedem cu siguranță la spectacolul din 2 februarie!
Littleimpro-teatru de improvizație pentru copii…și mici, și mari