tracking spectacol improvizatie copii
17feb.
2019
0

Littleimpro prin țară

Vine, vine primăvara/Littleimpro-i în toată țara!

Nu chiar în toată țara, dar era cea mai bună rimă și, în plus, asta ne dorim în viitor, să ajungem în toată România. Până acum, ne-am întâlnit cu copiii din Buzău, Târgu Neamț, Slobozia, Curtea de Argeș, Brașov și localitățile din preajma Bucureștiului, iar săptămâna aceasta, cea în care nu jucăm la Clubul Țăranului, mergem din nou la Vaslui și, în premieră, la Tecuci (https://www.facebook.com/events/240408893520399/).

Spectacolele din țară au o energie aparte; atât copiii, cât și părinții (da, la spectacolele Littleimpro publicul este format din 50% copii și 50% adulți), văd pentru prima oară un spectacol de teatru de improvizație, ,,gustă” ceva complet nou, motiv pentru care reacțiile și pofta lor de joacă sunt extraordinare. În București, la sediu, copiii și părinții care au mai fost și cărora le-a plăcut au obiceiul (bun) de a reveni; cel puțin un sfert din sală a mai văzut un spectacol de-al nostru și s-a familiarizat puțin cu improvizația. Provocarea pentru noi este să îi surprindem de fiecare dată; nu putem schimba structura spectacolului în întregime, dar încercăm să testăm probe noi. Unele ies, altele nu, dar așa e în improvizație. Ajutorul vine din partea publicului care ne provoacă mereu și mereu, iar imaginația copiilor este interminabilă, așa că avem material de improvizat încă mulți ani de-acum încolo.
Voi chemați-ne și noi venim! Puteți completa formularul de pe site, https://littleimpro.ro/evenimente/ , ne puteți scrie direct pe littleimpro@gmail.com, ne puteți suna, 0723337827/0744539864, dar, cel mai bine și mai bine, veniți la spectacolul nostru ca să vedeți dacă ne potrivim în cadrul evenimentului dumneavoastră (Școala Altfel, zi de naștere, sfârșit de an școlar, banchet, balul bobocilor, lansări de produse pentru copii, conferințe, 1 Iunie etc).
Littleimpro-teatru de improvizație pentru copii…și mici, și mari

https://www.facebook.com/events/958830464310430/

Photocredit: Christian Vladimir Kostyak (https://kostyak.carbonmade.com/)

%d blogeri au apreciat: